Încep dezbaterile în Parlamentul britanic asupra declanşării Brexit-ului

Încep dezbaterile în Parlamentul britanic asupra declanşării Brexit-ului
Sursa: jurnal.md/Agerpres Foto: vice.com 31.01.2017 09:12
Parlamentul britanic ia în dezbatere cu începere de marţi la amiază proiectul de lege vizând autorizarea guvernului de a lansa negocierile cu privire la ieşirea din Uniunea Europeană, potrivit AFP.

Intitulat "Proiect de lege al Uniunii Europene (notificarea retragerii)", documentul — foarte scurt şi publicat joi — cere parlamentarilor să "confere primului ministru puterea de a notifica, potrivit art.50 al Tratatului Uniunii Europene, intenţia Regatului Unit de a se retrage din UE".

Examinarea acestui text în faţa Camerei Comunelor începe marţi şi continuă miercuri, înaintea altor trei noi zile de dezbateri în 6, 7 şi 8 februarie, care ar urma să se încheie printr-un vot, potrivit guvernului.

Dacă textul este scurt şi ar putea — teoretic — să fie aprobat rapid, cum doreşte executivul, el a antrenat deja depunerea a cinci "amendamente motivate" care vizează să împiedice adoptarea acestui proiect de lege.

Astfel, se poate citi în două din aceste demersuri, consultabile pe site-ul internet al Parlamentului, că deputaţii care le-au depus solicită ca proiectul de lege să nu fie studiat întrucât el "eşuează în garantarea apartenenţei viitoare a Regatului Unit la piaţa unică" europeană.

Un alt amendament refuză studierea textului pentru că parlamentele regionale nu vor fi consultate asupra activării art.50.

Un al patrulea amendament invită la acelaşi lucru din cauza absenţei unei "cărţi albe" care să conţină strategia Theresei May.Aceasta a acceptat totuşi săptămâna trecută publicarea unui document care se inspiră din discursul său din 17 ianuarie în care ea susţinuse o rupere "clară şi netă" de UE, implicând ieşirea din piaţa unică în vederea reluării controlului asupra frontierelor ţării.Dar, în pofida insistenţei liderului opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, ea a refuzat să precizeze o dată la care ar urma să dea curs acestei cereri.

Aceste amendamente au puţine şanse să-şi atingă scopul, Partidul Conservator dispunând de majoritate în camera inferioară a Parlamentului, iar Partidul Laburist — principala formaţiune politică de opoziţie — promiţând să nu blocheze proiectul de lege, notează AFP.

Totuşi, 60 de pagini de amendamente vizând să nuanţeze proiectul au fost de asemenea depuse şi trebuie să fie dezbătute săptămâna viitoare. Ele vizează în special să constrângă guvernul să dea socoteală cu regularitate în faţa Parlamentului.

Proiectul de lege va fi apoi prezentat în faţa Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului, unde noi amendamente vor putea fi de asemenea depuse, înainte de a fi transmis reginei pentru a obţine asentimentul regal.

"Acesta nu este un proiect de lege pentru a şti dacă Regatul Unit trebuie sau nu să părăsească UE sau cum trebuie să o facă. Este vorba pur şi simplu de a aplica o decizie deja luată, un punct de neîntoarcere a fost deja atins", urmează să declare marţi ministrul responsabil de Brexit, David Davis, potrivit textului discursului său transmis agenţiilor de presă anticipat de serviciile sale. "Noi i-am întrebat pe britanici dacă vor să părăsească UE, iar ei au decis că vor", urmează să adauge el.

Acest proiect de lege este o urmare a deciziei Curţii Supreme de a obliga guvernul să obţină avizul Parlamentului înainte de a activa art.50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa negocierile asupra ieşirii din UE.

Premierul Theresa May a promis să activeze înainte de sfârşitul lunii martie acest articol 50. Guvernul său a afirmat că votul deputaţilor nu ar trebui să afecteze acest calendar.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI