Cel puţin nouă morţi în cele mai grave incendii de pădure din istoria Chile

Cel puţin nouă morţi în cele mai grave incendii de pădure din istoria Chile
Sursa: www.agerpres.ro Foto: ap.com 27.01.2017 10:32
Bilanţul morţilor în urma zecilor de incendii de pădure care au devastat zone mari în centrul şi sudul Chile a crescut la nouă, au anunţat joi autorităţile, în condiţiile în care mii de pompieri depun mari eforturi pentru stingerea acestora, relatează DPA.

Lucrătorii din serviciile de urgenţă din regiunea central-sudică Maule au descoperit cadavrele a doi ofiţeri de poliţie care şi-au pierdut viaţa în timpul operaţiunii de stingere a incendiilor, a anunţat agenţia agenţia naţională forestieră CONAF, aceştia fiind ultimele victime ale celor mai grave incendii de pădure din istoria Chile. Alte şapte persoane au murit, inclusiv patru pompieri.

Preşedinta Michelle Bachelet a declarat joi că 99 de incendii sunt în prezent active, 64 dintre acestea nefiind încă izolate. Suprafaţa cuprinsă de incendii a crescut în cursul nopţii de la 1.900 kmp la 2.400 kmp.

În Santa Olga, un oraş de 5.000 de locuitori din regiunea Maule, au fost distruse 1.000 de locuinţe, a declarat primarul Carlos Valenzuela pentru media locale. Oraşul Hualane, aflat la 70 km spre nord, este de asemenea ameninţat.

Peste 4.000 de pompieri depun eforturi pentru stingerea flăcărilor, a spus Bachelet, inclusiv pompieri din Brazilia, Columbia, Mexic şi Spania.

Incendiile s-au declanşat în urmă cu câteva săptămâni, din cauza vremii calde şi uscate. Potrivit CONAF, cel puţin unele dintre focare au fost declanşate deliberat. Joi, preşedinta Michelle Bachelet a afirmat că se efectuează investigaţii pentru a stabili posibile cauze ale incendiilor.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI