„Ca parte a agendei sale de reforme, secretarul general a făcut o prioritate din a avea o politică de protecţie pentru denunţători care să respecte cele mai înalte standarde cu putinţă”, a explicat purtătorul său de cuvânt, Stéphane Dujarric, într-o conferinţă de presă.

Noile măsuri aprobate de Guterres vor permite ca Biroul de Etică şi Biroul de Supervizare Internă ale ONU să poată lua măsuri preventiv pentru a proteja un angajat care riscă represalii, fără ca în prealabil angajatul respectiv să fie obligat să sesizeze cele două instituţii. Noua politică garantează totodată protecţie pentru denunţătorii care dezvăluie iregularităţi comise nu doar de către personalul ONU, ci şi de către contractori sau de către forţele de menţinere a păcii din alte organizaţii.

Decizia lui Guterres survine după răsunătorul scandal care a afectat Naţiunile Unite în 2015, când un funcţionar ONU, Anders Kompass, a transmis autorităţilor franceze un raport intern al organizaţiei cu privire la presupuse cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor comise de militari francezi desfăşuraţi în Republica Centrafricană. Kompass a fost suspendat din funcţie deoarece superiorii săi au considerat că acesta a încălcat procedurile ONU, însă în urma unei anchete independente solicitate chiar de ONU s-a ajuns la concluzia că funcţionarul a procedat corect.