Museo Atlántico, primul muzeu subacvatic deschis în Europa

Museo Atlántico, primul muzeu subacvatic deschis în Europa
Sursa: www.descopera.ro Foto: Lanzarote ON 13.01.2017 21:02
Museo Atlántico pune la dispoziţia scafandrilor din largul coastei Bahia din Las Coloradas circa 300 de sculpturi amplasate la aproximativ 11 metri adâncime.

Proiectul, a cărui amenajare a durat trei ani îşi propune să crească gradul de conştientizare a necesităţii de conservare a mediului şi să evidenţieze problemele ecologice marine.

Sculpturile sunt create din materiale cu PH neutru, fiind construite pentru o rezistenţă de sute de ani şi având, de asemenea, rol de recif artificial. Jason deCaires Taylor, designerul proiectului, se află la a doua construcţie de acest tip, prima fiind parcul subacvatic din Grenada, Indiile de Vest, denumit de către revista National Geographic una dintre cele 25 de minuni ale lunii.

Printre punctele de atracţie ale Museo Atlantic sunt sculpturi ce înfăţişează oamenii peşterilor, un om de afaceri aflat pe terenul de joacă a unui copil, dar şi o „gradină botanică” de 27 de metri. Printre florile acesteia se află şi un cactus, ce întruneşte şi rolul de aşezământ pentru caracatiţe, arici de mare sau peşti.

Artistul a declarat că munca sa reprezintă un tribut pentru toţi cei ale căror „speranţe şi vise rămân la suprafaţa apei”.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP