Cântăreaţa din Barbados, angajată în mişcarea EducationCannotWait, a postat un tweet nerăbdător pe 22 septembrie adresat direct şefului statului francez. „François Hollande, mi-aţi citit scrisoarea?”, a scris Rihanna aparent îngrijorată de faptul că mesajul său referitor la fondul „Education Cannot Wait” este posibil să se fi pierdut în hăţişul serviciului poştal din Franţa sau pe culoarele palatului Elysee.

Hollande i-a răspuns a doua zi într-un tweet, dând asigurări că va primi curând un „răspuns detaliat”. Aşa că şi-a ţinut promisiunea şi i-a trimis o scrisoare în aceeaşi zi.

Conform textului, publicat integral de Le Parisien, preşedintele i-a mulţumit cântăreţei pentru că „i-a atras atenţia” asupra iniţiativei pe care ea o sprijină. „Educaţia trebuie să fie o prioritate absolută pentru comunitatea internaţională. Nu putem accepta ca războiul, terorismul, sărăcia, lipsa de dezvoltare să priveze tinerii lumii de ceea ce este cel mai important: să aibă acces la cunoştinţele şi expertiza necesare pentru a găsi speranţă, pentru a reuşi să depăşească situaţiile dificile şi a putea construi un viitor”.

Şeful statului francez accentuează în această scrisoare lungă crearea unei „acţiuni la nivel global” pentru educaţie şi consolidarea contribuţiei Franţei „la iniţiative internaţionale lansate în acest domeniu”, afirmând că „a majorat cu 100 de milioane de euro contribuţia Franţei la agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, în special UNICEF”.

„Vă transmit, dragă Rihanna, sentimentele mele cele mai cordiale”, scrie Francois Hollande în încheierea scrisorii.

Artista, care are 65 de milioane de abonaţi, îşi pune popularitatea în serviciul organizaţiei „Education Cannot Wait”, al cărei purtător de cuvânt este. Susţinută de UNICEF, această mişcare doreşte să obţină finanţări pentru a oferi acces la educaţie pentru 75 de milioane de copii care trăiesc în ţări aflate în criză. Strategia este eficientă: tweet-ul destinat lui Francois Hollande a fost distribuit de peste 9.300 de ori şi a primit 12.000 de like-uri din partea internauţilor.