În Consiliul de Securitate, ambasadoarea americană Samantha Power a declarat: „Ceea ce sprijină şi face Rusia nu este antiterorism, este barbarie. În loc să caute pacea, Rusia şi Assad (n. red. — preşedintele Siriei, Bashar al-Assad) merg la război. În loc să ajute ajutoarele pentru civili, care salvează vieţi, Rusia şi Assad bombardează convoaiele umanitare, spitalele şi personalul de intervenţie care încearcă cu disperare să ţină oamenii în viaţă".

Poziţia americană a fost susţinută şi de miniştrii de externe francez şi britanic, care au declarat că Moscova s-ar putea face vinovată de crime de război.

Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a afirmat în Consiliul de Securitate că „în Siria sunt înarmate sute de grupări militare, teritoriul ţării este bombardat fără discernământ şi pacea este aproape imposibil de realizat acum, din acest motiv".

Mediatorul Naţiunilor Unite pentru Siria, Staffan de Mistura, a făcut apel la Consiliu să găsească modalităţi de a implementa un armistiţiu. „Sunt convins în continuare că putem întoarce cursul evenimentelor", a susţinut el.

În Consiliul de Securitate, Rusia are însă drept de veto, ca şi SUA, China, Regatul Unit şi Franţa.

Spre finalul şedinţei de două ore şi jumătate a Consiliului, ambasadorul sirian la ONU, Bashar Ja'afari, a declarat că „guvernul sirian va recuceri oraşul Alep. Întregul oraş". În timpul luării sale de cuvânt, ambasadorii american, britanic şi francez au părăsit lucrările.