Circa 164 de persoane au fost salvate, indică guvernul egiptean.

Dar conform mărturiilor unor supravieţuitori, aproximativ 450 de migranţi se aflau la bordul unui vas de pescuit, cu destinaţia Italia, atunci când acesta s-a răsturnat în largul portului Rosetta (nord).

Căutările continuau duminică în încercarea de a recupera alte corpuri, au declarat un oficial din Ministerul Sănătăţii egiptean şi un responsabil dintr-o structură de securitate locală.

Guvernul de la Cairo s-a reunit sâmbătă de urgenţă pentru a discuta cu privire la „măsurile de securitate pentru combaterea acestui fenomen" de migraţie, a precizat biroul premierului Sharif Ismail într-un comunicat.

Şeful executivului a cerut întărirea patrulelor în porturi unde descind migranţii, precum „şi pe plajele de pe coasta de nord".

Migraţia ilegală „a devenit ca o crimă organizată" care cere măsuri precum „coordonarea cu ţările în cauză", a indicat premierul egiptean.

Sharif Ismail a mai spus că un nou proiect de lege a fost trimis Parlamentului prevăzând "pedepse disuasive" pentru contrabandişti.

Ministrul de interne, Magdy Abdel Ghaffar, a spus la rândul său că autorităţile egiptene au împiedicat 110 tentative de trafic cu migranţi în 2016. Circa 153 de proceduri judiciare sunt în curs vizând proprietari de ambarcaţiuni şi presupuşi traficanţi, potrivit acestuia.

Preşedintele Abdel Fattah al-Sissi a solicitat, de asemenea, autorităţilor responsabile pentru paza frontierelor să reevalueze procedura de control pentru a se „evita infiltrările în Egipt", conform unui comunicat prezidenţial emis sâmbătă.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), cei mai mulţi supravieţuitori în urma naufragiului de miercuri sunt egipteni, dar există printre ei şi sudanezi, eritreeni, sirieni şi un migrant din Ethiopia.

Conform Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR), plecările cu ambarcaţiunile din Egipt reprezintă aproximativ 10% din sosirile în Europa. Aceste călătorii implică transferuri pe mare de multe ori extrem de periculoase pe vase în stare proastă.

UNHCR a indicat vineri că peste 4.600 de non-egipteni, în cea mai mare parte rezidenţi din Sudan şi Ethiopia, au fost arestaţi în acest an în timp ce încercau să plece pe mare de pe coasta de nord a Egiptului.

Mai mult de 300.000 de migranţi au traversat Marea Mediterană în acest an pentru a ajunge în Europa şi aproximativ 3.500 de oameni au murit sau au fost daţi dispăruţi, potrivit ONU.