Turcia a dat afară din posturi publice circa 80.000 de persoane şi multe au fost arestate după tentativa de puci, fiind acuzate că ar fi simpatizat cu puciştii.

Dintre membrii personalului de securitate din ultima serie de epurări, 323 erau din cadrul jandarmeriei şi al poliţiei, potrivit Monitorului Oficial, în care guvernul publică noile legi şi ordine.

Se spune că alte 2.346 de cadre au fost date afară din universităţi. Sute de cadre universitare şi alte persoane au fost deja înlăturate din posturile lor, fiind acuzate de legături cu clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA şi pe care preşedintele Recep Tayyip Erdogan îl acuză că ar fi ''creierul'' puciului.

Aproximativ 3.300 de oficiali din justiţie au fost de asemenea concediaţi, lăsând o forţă de lucru descompletată pentru a gestiona procesul juridic în cazul unui număr crescând de persoane reţinute.

Potrivit Monitorului Oficial, judecătorii şi procurorii pensionaţi se pot întoarce la lucru dacă cer aceasta în următoarele două luni.