Conform Xinhua, Meranti este cel mai puternic taifun măsurat în acest an şi, totodată, cea mai puternică furtună care a lovit provincia de coastă Fujian de la începutul măsurătorilor meteorologice în regiune, în anul 1949.

Taifunul a provocat strămutarea a peste 330.00 de oameni. Sute de locuinţe au fost distruse şi câteva mii de hectare agricole au fost inundate, conform autorităţilor care au evaluat pagubele la peste 2,3 miliarde de euro. Un pod vechi de aproape 900 de ani a fost luat de ape.

În drumul său, taifunul Meranti a lovit puternic şi zona de sud-est a Taiwanului, lăsând fără curent 180.000 de locuinţe.

În cursul zilei de vineri taifunul Meranti şi-a pierdut din intensitate, ajungând la statutul de depresiune tropicală.