Echipa de campanie a candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale ale SUA a făcut cunoscută actualizarea datelor medicale ale lui Hillary Clinton.

Clinton, în vârstă de 68 de ani, a părăsit ceremonia de comemorare a victimelor de la 11 septembrie întrucât i s-a făcut rău din cauza căldurii. Aceasta a fost apoi nevoită să-şi anuleze turneul electoral de două zile în California, fiind diagnosticată cu pneumonie.

Între timp, soţul acesteia, Bill Clinton, aflat în Las Vegas, a înlocuit-o pe aceasta în cadrul campaniei electorale pe perioada în care Hillary s-a recuperat.

„Se simte minunat, trăim timpuri nebune în care oamenii consideră neobişnuită o răceală, ultima dată când am verificat milioane de oameni răceau în fiecare an”, a declarat Bill Clinton.

Discreţia lui Hillary Clinton în legătură cu starea sa de sănătatea a fost folosită de oponenţii acesteia pentru a o acuza de lipsă de transparenţă în cadrul campaniei.

Ambii candidaţi în alegerile americane se află printre cele mai în vârstă persoane care au candidat până în prezent pentru Casa Albă şi au fost presaţi să facă publice informaţii legate de starea lor de sănătate.

Recent au fost făcute publice date despre sănătatea acestora care demonstrează că presiunea sângelui şi nivelul colesterolului celor doi candidaţi se află în limitele normale.