Într-un interviu acordat agenţiei de presă Anadolu, oficialul turc a afirmat că 16.000 de persoane au fost arestate oficial în cadrul anchetei declanşate după tentativa de puci de la finalul lunii iulie, în timp ce situaţia altor 6.000 de persoane aflate în detenţie este în curs de procesare.

Un număr de 7.668 de persoane se află sub investigaţie fără a fi reţinute sau arestate, a adăugat oficialul turc.

Un tribunal din Istanbul a emis joi un mandat de arestare împotriva predicatorului Fethullah Gülen, autoexilat din 1999 în statul american Pennsylvania. În mandatul de arestare, fostul imam este acuzat că "a ordonat tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie", care a creat un vid de putere timp de câteva ore şi a dus la moartea a 272 de persoane. Aceste demers a deschis calea unei solicitări formale adresate SUA pentru extrădarea lui Gülen, pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îl consideră duşmanul său.

Cei mai înalţi responsabili din Turcia au cerut deja de mai multe ori Statelor Unite extrădarea 'teroristului' Gülen. SUA au solicitat Ankarei să furnizeze probe privind implicarea lui Gülen în tentativa de răsturnare a puterii.