Acest aflux, legat de o vreme favorabilă pentru navigaţie, nu este, totuşi, neobişnuit, numărul total al migranţilor ajunşi în Italia fiind apropiat de cel din ultimii ani. 

„Aproximativ 3.000 de imigranţi au fost salvaţi marţi în cursul a 30 de operaţiuni coordonate de paza de coastă”, a informat marţi seară un comunicat oficial. 

La aceste operaţiuni au participat numeroase nave, printre care un remorcher, a precizat paza de coastă. 

După câteva săptămâni relativ calme, peste 1.100 de persoane au fost salvate duminică, iar alte 6.500 luni, cu ajutorul navelor pazei italiene de coastă, operaţiunii europene de combatere a traficului de imigranţi Sophia, agenţiei europene Frontex sau al organizaţiilor umanitare. 

Nava Dignity 1 aparţinând organizaţiei Medici fără Frontiere (MSF) a participat astfel luni în zori la salvarea unui vas de pescuit „cu peste 650 de persoane la bord”, a povestit Nicholas Papachrysostomou, coordonator în cadrul MSF. 

Imagini filmate de un jurnalist, la bordul vasului unei alte organizaţii neguvernamentale implicate în operaţiuni, Proactiva Open Arms, au arătat scene de panică pe puntea navei, numeroşi imigranţi sărind în mare pentru a încerca să ajungă în bărcile pneumatice de salvare. 

„Mulţi dintre ei nu au văzut marea niciodată, la bord se aflau femei în vârstă, persoane bolnave şi numeroşi copii de 13 sau 14 ani care au călători singuri. S-au luptat între ei pentru a fi salvaţi primii, au sărit în apă, a fost dificil de ţinut situaţia sub control”, a explicat Nicholas Papachrysostomou. 

"De-a lungul zilei, orizontul s-a umplut de vase", a adăugat el, contactat telefonic în timp ce Dignity 1 se îndrepta spre portul Vibo Valentia din sudul Italiei. 

„A fost o zi ieşită din comun”, a subliniat el, iar organizaţia Proactiva Open Arms s-a referit pe pagina sa de Facebook la o zi fără sfârşit şi un trist record. 

Printre persoanele salvate, numeroşi adolescenţi minori neînsoţiţi, precum şi copii mici şi nou-născuţi împreună cu părinţii, a menţionat comunicatul. 

Pentru paza italiană de coastă şi echipele de prim-ajutor ale MSF, acest aflux a fost provocat de condiţiile meteorologice favorabile, după mai multe zile cu vânt şi ploaie. 

Cu imigranţii salvaţi în ultimele zile, numărul celor care au ajuns în Italia de la începutul anului se ridică la aproape 112.500, după ce în aceeaşi perioadă a anului trecut s-au înregistrat 116.000 sosiri. Totodată, tentativele de traversare a Mării Mediterane a costat viaţa a peste 3.100 de persoane, potrivit datelor oferite de Naţiunile Unite.