Dansatori în costume cu pene pestriţe, orchestre şi percuţionişti au animat străzile cartierului Notting Hill, spre marea bucurie a spectatorilor, care fluturau steguleţe jamaicane pentru a sărbători cultura din Caraibe.

Ca în fiecare an, s-au înregistrat şi violenţe: patru atacuri cu arme reci şi arestări pentru trafic de droguri. Potrivit datelor oficiale, 74 de persoane au fost spitalizate, iar 297 - reţinute.

Prima ediţie a carnavalului Notting Hill a avut loc în 1964, când o trupă de percuţie a fost invitată să participe la un festival stradal, adus pe continent de emigranţii sosiţi, în special, din Trinidad şi Tobago. De la o manifestare simplă, la care au participat câteva zeci de persoane, carnavalul s-a transformat într-un festival multicultural, considerat în prezent unul dintre cele mai mari din Europa.