„Ceea ce nu merge este ca unii să spună, la modul general: nu vrem musulmani în ţara noastră”', a afirmat cancelarul german, referindu-se la declaraţii ale unor lideri din Europa de Est. 

Revenind asupra propunerii de introducere de cote de repartizare de refugiaţi în interiorul UE, Angela Merkel a subliniat că „am decis toţi împreună şi fiecare stat trebuie să aibă o contribuţie, iar o soluţie comună trebuie găsită”. 

Germania a primit în 2015 în jur de un milion de solicitanţi de azil, un înalt responsabil estimând duminică numărul celor care vor sosi în acest la 250.000-300.000. 

Mai mulţi lideri est-europeni au afirmat că nu doresc apariţia unor comunităţi musulmane în ţările lor, cea mai recentă declaraţie în acest sens aparţinându-i, la 23 august, premierului ceh Bohuslav Sobotka. În 2015, Slovacia anunţase că nu doreşte să primească decât refugiaţi creştini.