Lansarea a avut loc în jurul orei locale 5.30 (înainte de miezul nopţii de marţi, după ora României), în largul portului Sinpo din provincia nord-coreeană Hamgyong.

Un oficial american din domeniul apărării a declarat agenţiei Reuters că Statele Unite au detectat şi urmărit racheta, care a parcurs circa 480 km şi a căzut în Marea Japoniei. "Probabil că a fost o rachetă balistică de tip KN-11", a declarat sursa respectivă, sub rezerva anonimatului. Un oficial militar sud-coreean a apreciat că tehnologia nord-coreeană a rachetelor balistice lansate de pe submarine "pare să fi progresat".

Evenimentul a avut loc în timpul exerciţiilor militare anuale cu durata de două săptămâni, efectuate în comun de Coreea de Sud şi SUA, începând de luni, menţionează Yonhap.