Din cele 682 de paragrafe ale tezei sale de 200 de pagini, intitulată 'Prezidenţialismul mexican şi Alvaro Obregon', 197, sau 28,9%, ar fi plagiate, se arată în articol.

Articolul şi o înregistrare video au fost publicate pe site-ul jurnalistei Carmen Aristegui, a cărei echipă de investigaţii a dezvăluit în 2014 că soţia preşedintelui Nieto era pe cale să cumpere o locuinţă de lux de la un antreprenor care presta servicii pentru guvern.

Scandalul „Casa Blanca", aşa cum a devenit cunoscută afacerea, i-a afectat reputaţia preşedintelui Pena Nieto, a cărui popularitate a scăzut recent până la un minim istoric, alegătorii considerând că preşedintele şi partidul sau, Partidul Revoluţiei Instituţionale (PRI), au eşuat în încercarea de a elimina criminalitatea şi corupţia din ţară.

Într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al guvernului, Eduardo Sanchez, a încercat să minimalizeze scandalul de plagiat, referindu-se la 'erori de stil'. El a afirmat că Pena Nieto a îndeplinit toate criteriile necesare pentru a absolvi Facultatea de Drept a Universităţii Panamericane.

În 2015, jurnalista Aristegui a fost concediată de angajatorul ei, postul de radio MVS, după ce ea şi echipa ei au implicat, fără o autorizaţie prealabilă, numele şi finanţare din partea radioului pentru o nouă platformă pentru jurnalismul de investigaţie numită Mexicoleaks. Aristegui a afirmat că a fost concediată din motive politice.