„Facem apel la sprijin total, la încurajări şi ajutor din partea partenerilor noştri din comunitatea transatlantică pentru integrarea Georgiei în UE, NATO şi în toate instituţiile euroatlantice", se spune în declaraţie.

Documentul a fost semnat de preşedintele georgian Ghiorghi Margvelaşvili, de premierul Ghiorghi Kvirikaşvili, de preşedintele parlamentului şi de şase partide parlamentare ale acestei ţări, printre care şi cel mai important partid al opoziţiei, Mişcarea Naţională Unită.

Şefii de stat şi de guvern din cele 28 de ţări membre ale NATO se reunesc vineri şi sâmbătă la Varşovia, pentru un summit centrat pe temerile suscitate de Moscova în ţările din Europa de Est. La fel ca Ucraina, Georgia speră să adere la NATO, ai cărei lideri au promis încă în 2008 că ea va putea adera într-o zi la această organizaţie.

Georgia a trecut printr-un scurt război cu Rusia în 2008, iar trupele ruse sunt de atunci poziţionate în Abhazia şi în Osetia de Sud, două regiuni separatiste ale Georgiei.

Îngrijorată de prezenţa forţelor NATO la frontierele sale, Rusia se opune în mod categoric aderării Georgiei la NATO.