Deşi compania Turkish Airlines a anunţat încă de la ora 6:00, ora locală (3:00 GMT) „normalizarea” zborurilor sale, spre mijlocul zilei pagina web a aeroportului, accesibilă dor în anumite momente, anunţa mai puţine zboruri internaţionale faţă de câte erau programate, unde îmbarcarea era în curs sau aeronavele erau pe pista de decolare.

Directorul general al Turkish Airlines, Ilker Ayci, a promis că, cel târziu duminică dimineaţă, toţi călătorii îşi vor putea relua zborurile.

Ayci le-a cerut călătorilor să îşi păstreze calmul, a promis că vor fi achitate toate cheltuielile de cazare provocate de anularea zborurilor şi i-a rugat pe călători să vină cu bagaje cât mai puţine posibil pentru a uşura îmbarcarea.

Turkish Airlines a deviat 35 de aeronave şi a anulat 32 de zboruri sâmbătă, la principalul aeroport din Istanbul.

Pe aeroportul Sabiha Gokceny, o serie de companii şi-au anulat plecările internaţionale, dar majoritatea operează normal.

Aeroportul Ataturk a fost înconjurat de tancuri militare la începutul nopţii trecute şi tot traficul aerian a fost întrerupt, dar dimineaţă militarii s-au retras şi mulţimea a asaltat incinta aeroportului, unde, la un moment dat, a aterizat avionul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Compania aeriană low-cost Pegasus din Turcia a informat că zborurile sale înregistrează întârzieri nesemnificative, în timp ce British Airways a oprit toate cursele sale aeriene către Turcia sâmbătă şi una duminică, ca măsură de precauţie. Peste 2.500.000 de cetăţeni britanici vizitează anual Turcia, conform datelor Ministerului de Externe de la Londra.

Compania aeriană low-cost EasyJet din Marea Britanie a anunţat că a fost sfătuită de autorităţile de la Londra să continue zborurile, deşi sunt monitorizate evoluţiile.

Şi operatorul german Lufthansa a anulat sâmbătă toate cursele sale spre Istanbul şi Ankara şi a redus numărul zborurilor spre destinaţiile de vacanţă Bodrum şi Antalya.

Firma de turism TUI a anunţat că zborurile sale spre Dalaman, Antalya şi Izmir se desfăşoară conform programului, iar tour-operatorul Thomas Cook a informat că majoritatea turiştilor germani care au făcut rezervări către Antalya sau Bodrum şi-au efectuat sâmbătă zborurile spre destinaţiile de vacanţă. Compania a adăugat că zborurile sale din Marea Britanie operează normal, dar este posibil ca în aceste zile clienţii să-şi anuleze sejururile din cauza circumstanţelor din Turcia.

Companiile ruseşti şi-au suspendat cursele aeriene regulate către Turcia, la solicitarea preşedintelui Vladimir Putin, în urma tentativei de lovitură de stat militară.

Compania egipteană de stat EgyptAir a anulat sâmbătă toate zborurile sale spre Istanbul şi nu a precizat când vor fi reluate.

De asemenea, toate cursele aeriene de la Istanbul la Sofia au fost anulate sâmbătă.