„Parlamentul European recunoaşte că Rusia foloseşte în mod agresiv o gamă largă de instrumente şi mijloace, în particular, organizaţii speciale „Lumea Rusă”, canale de televiziune în mai multe limbi - Russia Today, agenţii de ştiri - RIA Novosti, Sputnik, asociaţii sociale şi religioase, inclusiv Biserica Ortodoxă Rusă, social media şi trolli care ameninţă valorile occidentale, divizează Europa, acumulează sprijin intern şi crearea percepţiei de state ratate în cazul membrilor Parteneriatului Estic”, se arată în document.

Autorul rezoluţiei, poloneza Anna Fotyga, a remarcat faptul că propaganda strategică rusească vizează subminarea suveranităţii ţărilor din Europa Centrală şi de Est, precum şi recurgerea frecventă la falsificarea istoriei.