Barack Obama a lăudat-o pe Hillary Clinton, care a obţinut marţi nominalizarea Partidului Democrat în cursa pentru Casa Albă.

„Principalul rol pe care îl voi juca în acest proces este să reamintesc poporului american că este vorba de un post serios”, a spus Obama, conform unei transcrieri a interviului care va fi difuzat joi.

„Ştiţi, nu este un reality show”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Obama a mai spus că nu a vorbit cu Donald Trump, care şi-a asigurat numărul necesar de delegaţi pentru candidatura republicană la Casa Albă.

Întrebat dacă republicanii sunt mulţumiţi cu alegerea lor controversată, Obama a glumit: „Noi suntem. Însă nu ştim cum se simt ei".

Totuşi, pe un ton serios el a precizat că situaţia în rândul opoziţiei republicane „nu este, de fapt, bună pentru ţară". „Nu mi-aş dori aşa ceva pentru democraţi", a adăugat Obama.

El şi-a mai exprimat speranţa că Partidul Republican se va putea corecta la viitoarele alegeri şi va reveni la rolul său de partid de centru-dreapta.