False tratamente împotriva cancerului, teste pentru depistarea HIV sau a diabetului defectuoase, material dentar contrafăcut sau echipamente chirurgicale ilegale sunt doar câteva dintre neregulile depistate în cadrul celei de a noua operaţiuni „Pangea”, la care au participat poliţişti din 193 de ţări între 30 mai şi 7 iunie. În cadrul operaţiunii, au fost confiscate 12,2 milioane de medicamente false şi au fost suspendate 4.932 de site-uri de internet care propuneau aceste produse.

Aproape 700 de anchete au fost declanşate în întreaga lume, precizează într-un comunicat organizaţia internaţională de poliţie cu sediul la Lyon.

În Ungaria de exemplu, poliţia locală a confiscat aproape 65.000 de tablete de medicamente recomandate pentru anxietate, ascunse într-o roată de schimb şi în bancheta din spate a unei maşini, un mod de operare similar celui al traficanţilor de droguri, notează Interpol.

În Australia, poliţia a descoperit şi închis un laborator clandestin în care se produceau steroizi.

În 2015, operaţiunea Pangea VIII a dus la confiscarea a peste 20 de milioane de medicamente contrafăcute de o valoare estimată la 81 de milioane de dolari (71 de milioane de euro) şi la arestarea a 156 de persoane în întreaga lume.