Din neîncrederea oamenilor au început deja să se în­frup­te partidele populiste. Formaţiunea antisistem Mişca­rea Cinci Stele din Italia, care tocmai a câştigat ale­gerile pentru pri­măria Ro­mei, a ce­rut un referendum na­ţional despre re­nunţarea la euro. Tot în Italia, Luca Zaia, preşedintele re­giunii italiene Ve­neto şi mem­bru al parti­du­lui xeno­fob şi anti-UE Liga Nordului, a declarat că, indiferent de rezultatul referendumului din Marea Britanie, Veneto „va merge înainte cu decizia de a cere un referendum pentru o autonomie mai mare“ faţă de restul Italiei.

În Franţa, Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional, un partid de extremă dreapta, a promis francezilor propriul referendum privind apartenenţa la UE. Sondajele de opinie arată că în Franţa prinde puternic contur un curent de nemulţumire faţă de UE. Pentru Le Pen, referendumul istoric este un semn clar că UE „se descompune“. „Aş fi votat pentru Brexit, chiar dacă cred că Franţa are mult mai multe motive să plece decât Marea Britanie“, a spus ea.