„Femeile au reclamat faptul că au fost înconjurate de mici grupuri de bărbaţi care le-au atins în mod inadecvat'', a spus reprezentantul poliţiei, adăugând că dosarul se află acum pe masa procurorilor.

Incidentul reprezintă un nou semnal de alarmă în Germania după seria de agresiuni sexuale comise în noaptea de Anul Nou la Koln şi în alte oraşe germane, autorii fiind în majoritatea cazurilor imigranţi nord-africani, ceea ce a alimentat criticile faţă de politica tolerantă promovată de cancelarul Angela Merkel în domeniul migraţiei.

Merkel s-a opus măsurilor unilaterale, precum controale frontaliere mai stricte şi plafonarea numărului de intrări zilnice pe teritoriul german.

Poliţia din Darmstadt, unde a avut loc un festival de muzică la care au asistat 300.000-400.000 de spectatori, a declarat că a arestat duminică trei bărbaţi suspecţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 31 de ani. Doi dintre ei sunt solicitanţi de azil, iar al treilea, de origine pakistaneză, trăia de mai mult timp în Germania. Nu este clar dacă şi acesta din urmă a cerut azil.

Potrivit Biroului federal de statistică german (Destatis), Germania a înregistrat anul trecut două milioane de migranţi, dintre care 860.000 au plecat ulterior în alte ţări.

Drept rezultat, în Germania s-au stabilit 1,14 milioane de imigranţi în 2015, cel mai ridicat nivel anual al acestui indicator din istoria ţării. În 2014, numărul migranţilor sosiţi în Germania s-a ridicat la 1,34 milioane, dintre care 766.000 au plecat spre alte ţări, rezultând un aflux de 577.000 de imigranţi.