Această vizită este „o întâlnire cu persoanele care lucrează aici şi, în acelaşi timp, un mesaj de pace", a declarat cardinalul Pietro Parolin.

„Există atât de multe conflicte, atât de multe dispute între popoare şi persoane, încât într-adevăr avem nevoie de milostivire" pentru a ajuta la instaurarea păcii şi înţelegerii, a adăugat el în engleză.

Foste republici sovietice, Lituania şi vecinele sale — Letonia şi Estonia—, membre ale UE şi Alianţei Nord-Atlantice, privesc cu îngrijorare anexarea Crimeii la Rusia în 2014 şi sprijinul acordat de Moscova rebelilor pro-Kremlin în estul Ucrainei.

Baza aeriană lituaniană Siauliai găzduieşte avioane ale NATO care patrulează în spaţiul aerian al Mării Baltice în cadrul misiunii de "poliţie aeriană" asigurate în prezent de Marea Britanie şi Portugalia.

Recent, avioane ruse s-au apropiat în repetate rânduri de spaţiul aerian al ţărilor baltice.

Ministrul lituanian de externe, Linas Linkevicius, a subliniat că vizita trimisului papal dovedeşte că Vaticanul este sensibil la chestiunile de securitate în regiune.

În cursul vizitei sale în Lituania, secretarul de stat al Vaticanului urmează să fie primit de şeful guvernului, Algirdas Butkevicius, precum şi de preşedinta Dalia Grybauskaite.

Aproximativ 77% din populaţia acestei ţări cu trei milioane de locuitori se declară de religie romano-catolică.