Principalele sindicate elene au informat că vor declanşa vineri o grevă generală de 48 de ore, pe lângă acţiunea de protest anunţată anterior pentru ziua de duminică.

„Toată lumea în stradă. Noile măsuri împotriva muncitorilor şi împotriva populaţiei nu vor trece”, a anunţat, într-un comunicat, confederaţia funcţionarilor publici (Adedy).

La rândul său, sindicatul marinarilor PNO a anunţat că va organiza o grevă de patru zile, începând de vineri dimineaţă şi până marţi, astfel că navele care fac legătura între Grecia continentală şi insulele greceşti vor rămâne la chei.

„Atât timp cât Guvernul ignoră societatea şi nevoile sale, atât timp cât pune în practică măsuri care conduc la sărăcie, răspunsul va fi dat în stradă printr-o luptă permanentă”, a anunţat, într-un comunicat, GSEE, confederaţia angajaţilor din sectorul privat.

Decizia sindicatelor de a organiza o grevă generală vine în contextul în care Parlamentul de la Atena urmează să dezbată şi să voteze în acest week-end două proiecte de lege controversate cu privire la pensii şi impozitul pe venit. Reforma pensiilor prevede diminuarea celor mai mari pensii, unificarea mai multor case de asigurări, majorarea cotizaţiilor şi introducerea unei pensii naţionale de 384 de euro pe lună pentru cei care au o vechime de 20 de ani.

Celălalt proiect de lege prevede majorarea taxelor şi impozitelor pentru veniturile medii şi mari.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că este puţin probabil să se ajungă la un acord între Grecia şi creditorii săi, la reuniunea specială a Eurogrupului, din 9 mai. Dacă se va ajunge la un acord, Grecia va primi o tranşă de cinci miliarde de euro din cel de-al treilea pachet de asistenţă financiară.