Această decizie a fost adoptată sâmbătă seară la o reuniune a Înaltului consiliu pentru spaţiul cibernetic, condus de preşedintele iranian Hassan Rouhani.

„Reţelele de socializare străine care funcţionează în ţară trebuie să transfere în Iran toate datele care privesc cetăţenii iranieni'', într-o perioadă de un an de zile, au hotărât membrii Consiliului, potrivit AFP.

Această măsură vizează în special reţeaua Telegram, foarte populară în Iran unde ocupă circa 12% din lăţimea de bandă de internet. Peste 20 de milioane de iranieni, dintr-o populaţie de 80 de milioane, utilizează Telegram, mai ales pe dispozitivele mobile inteligente. Mai bine de jumătate din populaţia ţării foloseşte internetul.

Înaltul consiliu pentru spaţiul cibernetic a decis de asemenea să realizeze reţele de socializare iraniene capabile să concureze cu cele străine. De mai mulţi ani, autorităţile încearcă să controleze reţelele de socializare şi să interzică accesul în special la Facebook sau Twitter, însă această măsură este foarte mult ocolită graţie utilizării programelor informatice care sunt uşor de procurat şi ieftine.

Preşedintele Hassan Rouhani, un adept religios moderat, a considerat în mod regulat drept inutile aceste tentative de interzicere sau de restricţie a accesului la reţelele de socializare.