„Continuăm să discutăm despre această propunere cu francezii şi celelalte părţi implicate. Nu a fost luată nicio decizie în ce priveşte participarea noastră pe 30 mai" la această reuniune ministerială dorită de Franţa, a explicat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Elizabeth Trudeau.

Întrebată în legătură cu o eventuală deplasare la Paris a ministrului american şi despre oportunitatea unei asemenea iniţiative din partea Franţei, purtătoarea de cuvânt s-a limitat să reafirme că SUA sunt ataşate de „soluţia cu două state", dar întâmpină cu bunăvoinţă „toate ideile bune".

În faţa vidului diplomatic lăsat de eşecul medierii lui John Kerry în 2013-2014 şi a perspectivei tot mai îndepărtate de creare a unui stat palestinian independent coexistând cu Israelul, Franţa a relansat în ianuarie proiectul unei conferinţe internaţionale. În acest scop, Parisul va organiza pe 30 mai o reuniune cu peste 20 de ţări, plus Uniunea Europeană şi ONU, dar fără Israel şi palestinieni, potrivit ministrului francez de externe, Jean-Marc Ayrault.

Întrebat luni, cu prilejul unei întrevederi cu ministrul francez la Quai d'Orsay, John Kerry a răspuns foarte vag în legătură cu participarea sa.

Washingtonul, aliat al Israelului, încurajează negocierile directe dintre israelieni şi palestinieni şi este ostil iniţiativelor multilaterale, mai ales în cadrul ONU.

Pe de altă parte, guvernul israelian a atras atenţia la sfârşitul lunii aprilie că se opune proiectului francez de relansare a iniţiativei de pace cu palestinienii şi a propus reluarea imediată a negocierilor bilaterale fără condiţii prealabile.

În plus, ziua de 30 mai este o sărbătoare foarte importantă în Statele Unite: „Memorial Day" aduce un omagiu tuturor membrilor forţelor armate căzuţi în lupte.