Într-un interviu acordat joi seară postului ITV News, Cameron a spus că familia sa a deţinut 5.000 de acţiuni la fondul de investiţii Blairmore Holding, înregistrat în Bahamas, acţiuni pe care le-au vândut în ianuarie 2010 şi care ar fi avut o valoare de circa 30.000 de lire sterline. 

„Am plătit taxe pe dividende. A existat un profit, dar a fost mai mic decât câştigul din capital scutit de taxe, aşadar nu am plătit taxe pe capital. Dar altfel am plătit toate taxele din Marea Britanie”, a explicat premierul britanic. 

„Vreau să fiu cât pot de clar cu trecutul, cu prezentul, cu viitorul, pentru că, sincer, nu am nimic de ascuns”, a continuat el. 

Cameron a precizat mai departe că a primit 300.000 de lire sterline moştenire de la tatăl său, atunci când acesta a decedat în anul 2010. „Evident că nu pot explica sursa fiecărui cent, iar tatăl meu nu mai este lângă mine ca să-l pot întreba”, a completat premierul conservator. 

„Niciodată nu am ascuns faptul că sunt o persoană foarte norocoasă, cu părinţi bogaţi care mi-au oferit o educaţie deosebită, care au plătit pentru ca eu să pot urma o şcoală foarte bună. Niciodată nu am încercat să pretind că sunt ceva ce nu sunt”, a mai spus Cameron. 

„Dar în 2010 am decis să vând tot - acţiuni, toate care au mai rămas, astfel că pot să fiu foarte transparent. Nu deţin nicio cotă la nicio companie şi la niciun fond de investiţii ori ceva asemănător”, a subliniat el.