Surse din cadrul guvernului de la Sanaa au vorbit recent de mai multe ori despre existenţa unor divergenţe între preşedinte şi premier. În locul premierului demis a fost numit Ahmed ben Dagher, un membru de prim plan în Congresul General al Poporului, partidul preşedintelui Hadi.

Postul de vicepreşedinte va reveni unui general experimentat, Ali Mohsen al-Ahmar, trupele acestuia jucând în anul 2011 un rol crucial în revolta împotriva fostului preşedinte Ali Abdallah Saleh, pe care acum rebelii houthi încearcă să-l readucă la putere. Dar surse citate de AFP susţin că fostul premier ar putea deveni totuşi consilier prezidenţial.

După ce combatanţii şiiţi houthi au cucerit o mare parte a Yemenului, inclusiv capitala Sanaa, o coaliţie de state arabe condusă de Arabia Saudită a început cu un an în urmă o campanie de raiduri aeriene împotriva acestor rebeli care se confruntă cu aşa-numitele „Comitete Populare” ce-l apără pe preşedintele legitim Abd Rabbo Mansour Hadi. Dar conflictul este considerat de mulţi analişti ca fiind de fapt o confruntare între Iranul şiit şi Arabia Saudită sunnită.

Armistiţiul convenit recent de cele două tabere este etapa premergătoare negocierilor de pace interyemenite programate să înceapă pe 18 aprilie în Kuwait.