În scuarul Catedralei Mitropolitane "Naşterea Domnului" din capitală, creştinii aşteaptă lumina sfântă de la Ierusalim, care urmează să ajungă din clipă în clipă şi la Chişinău.

Flacăra se aprinde numai la ortodocşi, "ca o dovadă incontestabilă că numai ei păstrează dreapta credinţă apostolică", după cum spun preoţii. Tradiţia situează la Sfântul Mormânt ultimele episoade ale patimilor lui Hristos, crucificarea sa, punerea sa în mormânt şi Învierea.

Procesiunea pentru coborârea Luminii Sfinte a început la Ierusalim în jurul orei 13.00. Biserica Sfântului Mormânt a fost înconjurată de trei ori, după care Patriarhul Ierusalimul, însoţit de mai multe delegaţii, s-a îndreptat spre Sfântul Mormânt, trecând printre cei aproape 5.000 de oameni, care au reuşit să pătrundă în biserică, potrivit Mediafax.

După doar cinci minute de rugăciune, Patriarhul a ieşit cu Lumina Sfântă pe care a împărţit-o credincioşilor adunaţi în biserică. Acest obicei sfânt nu a fost lipsit de pericole. Credincioşii aflaţi în Ierusalim mai că s-au călcat în picioare pentru a-şi aprinde lumânările. Clopotele au bătut minute în şir timp, în care focul sfânt a ajuns la toţi cei veniţi la slujbă de la Ierusalim.

În Republica Moldova, Lumina Sfântă ajunge sâmbătă seara, după ora 19:00, prin intermediul unei delegaţii a Mitropoliei. În noaptea de Înviere, Mitropolitul Vladimir oferă Lumina Sfântă clerului şi credincioşilor la Catedrală.