Pe 26 aprilie 1986, ora 01:23, reactorul IV al centralei nucleare de la Cernobîl scapă de sub control şi se produce o explozie violentă. Acoperişul reactorului, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, iar un nor uriaş radioactiv a cuprins mare parte din Europa, inclusiv Moldova. Totodată, autorităţile sovietice au ţinut ascuns, câteva zile, accidentul extrem de grav.

56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Pentru alte sute de mii destinul s-a schimbat într-o clipă. Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate. 6,6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor. 6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Contextul

În 1984 şi 1985 reactoarele Centralei Nucleare de la Cernobîl au fost supuse unor teste. Inginerii au verificat dacă generatorul turbinei poate produce suficientă energie pentru alimentarea pompelor de răcire. Asta în eventualitatea opririi unui reactor nuclear pentru o scurtă perioadă de timp. Rezultatele experimentelor au scos la iveală faptul că voltajul generatorului nu este corespunzător. Se aduc îmbunătăţiri sistemului şi, în aprilie 1986, inginerii au luat decizia de a repeta testul în timpul unor lucrări de mentenanţă la reactorul IV.

25 aprilie 1986. Dimineaţa - Echipajul începe pregătirile. Reactorul urmează să fie setat să funcţioneze la 25% din capacitate. Moscova nu dă însă undă verde, iar testele sunt programate după lăsarea nopţii.

Ora 23:00. Echipa de la Cernobîl primeşte aprobarea să reia procedurile de reducere a capacităţii reactorului.

Explozia

26 aprilie ora 1:23:04. Începe testul şi are loc prima greşeală, potrivit unui raport publicat ulterior. Unul dintre operatori uită că trebuie să reseteze aparatul care reglează capacitatea de funcţionare a reactorului. Ca urmare, nivelul de producere a energiei scade dramatic, la doar 1%.

Ca soluţie de urgenţă, inginerii decid ridicarea nivelului de producţie treptat. Este momentul în care se produce a doua eroare - sunt îndepărtate simultan prea multe tije de control, lucru care poate fi făcut doar cu respectarea unor reguli stricte de siguranţă. Puterea creşte însă la doar o treime din minimul necesar continuării experimentului. Ulterior, acestea sunt reintroduse în reactor simultan, procedură care determină o creştere puternică a nivelului energetic.

26 aprilie 1986, ora 1:23:58. Reactorul scapă de sub control şi se produce o explozie violentă. Acoperişul reactorului, greu de o mie de tone, este aruncat în aer. Învelişul de grafit ia foc şi 190 de tone de substanţe radioactive ajung la peste 1.000 de metri în atmosferă şi sunt purtate de curenţii de aer pe distanţe imense.

Efectul

Norul de precipitaţii radioactive s-a îndreptat iniţial spre vestul Europei: a traversat Ucraina, Belarus, Rusia, ajungând până în peninsula Scandinavă, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei.

Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia sunt puternic contaminate. Conform datelor oficiale, aproximativ 60% din precipitaţiile radioactive cad în Belarus.

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.

27 aprilie. La mai bine de 24 de ore de la dezastru, Moscova raportează un incident minor şi respinge ajutorul internaţional. Între timp, potrivit specialiştilor, reactorul de la Cernobîl continuă să emită radiaţii ucigaşe. Vorbim de echivalentul a 100 de bombe de la Hiroshima şi Nagasaki.

Încercarea de ascundere a tragediei

Abia la 36 de ore de la dezastru încep evacuările în Pripeat, localitate cu 50 de mii de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.

Între-timp, norul radioactiv traversează Europa Centrală şi ajunge deasupra Ungariei, pe 29 aprilie. De aici porneşte spre sudul continentului şi traversează România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.

Sovieticii continuă să tacă. Suedia trage însă un semnal de alarmă. Specialiştii scandinavi observă o concentraţie peste limită de substanţe radioactive şi informează autorităţile din mai multe state europene.

Abia la 5 zile de la explozia reactorului, Uniunea Sovietică admite gravitatea situaţiei. Până pe 5 mai, aproximativ 130.000 de oameni din 76 de localităţi sunt siliţi să plece definitiv din casele lor. Teritoriul evacuat, pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, e declarat zonă de excludere. Accesul în perimetru e interzis şi astăzi.

Radiaţiile

În total, peste 336.000 de persoane sunt evacuate din zonele contaminate din Ucraina, Belarus şi Rusia. Secretomania sovieticilor se contabilizează în oameni expuşi unor radiaţii peste nivelul admis - vorbim de 6,6 milioane de persoane.

Raportul Forului Cernobîl din 2005, condus de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a atribuit 56 de decese direct accidentului de la Cernobîl şi a estimat că mai mult de 9.000 de oameni dintre cei aproximativ 6.6 milioane expuşi radiaţiilor pot muri din cauza unei forme de cancer. Acelaşi raport semnalează şi 6.000 de cazuri de cancer tiroidian, raportate până în 2005 în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.

În 2000, Ucraina a închis definitiv centrala, după 14 ani de la catastrofa nucleară.

Se întorc acasă

Câteva familii ucrainene s-au hotărât să se întoarcă în oraşul Pripeat, de la Cernobîl, acolo unde acum 30 de ani avea loc cea mai mare catastrofă nucleară prin care a trecut omenirea.

Este un oraş fantomă: blocuri abandonate, rugină peste tot, copaci crescuţi prin clădiri. Totuşi, în ultimii ani, câteva familii s-au întors, nemulţumite de traiul dus departe de casă. Oamenii spun că nu se tem de radiaţii, ci mai degrabă de accidente sau alte evenimente neprevăzute.

Ba chiar au povestit că nu-i deranjează pustietatea, ci, dimpotrivă, liniştea le face bine. Oamenii cresc animale, cultivă pământul, merg la cules de ciuperci prin pădure. Asta deşi autorităţile - încă de pe vremea când exista Uniunea Sovietică - au atras atenţia că pe o rază de 30 de km cel puţin nu se poate trăi, din cauza nivelului radiaţiilor.