„Putin vede NATO, Uniunea Europeană şi unitatea transatlantică în general ca o ameninţare la adresa puterii Rusiei", a declarat preşedintele american într-un interviu televizat care urmează să fie difuzat integral marţi, din care au fost prezentate luni fragmente.

„Ei bine, eu cred că se înşeală în legătură cu acest lucru. I-am spus că o Europă puternică şi unită care lucrează cu o Rusie puternică şi deschisă spre exterior este o soluţie bună", a continuat Barack Obama. „Până în prezent, nu este pe deplin convins", a adăugat el.

Liderul administraţiei de la Washington a revenit în cursul acestui interviu, înregistrat la Hamburg în Germania, asupra crizei migratorii care zguduie Europa.

„Ce le-am spus" aliaţilor Statelor Unite din Europa „este că nu e doar o problemă europeană", a continuat el. „Este, de asemenea, şi problema noastră", a mai afirmat preşedintele american.

Însă, a subliniat Barack Obama, faptul cel mai important şi strategic se găseşte în presiunea pe care chestiunea migratorie „o pune asupra politicilor din Europa, în aşa fel încât face să avanseze naţionalismul de extremă dreapta, încurajează diviziunea unităţii europene care în unele cazuri este exploatată de cei ca (preşedintele) Putin".

Preşedintele Barack Obama a acordat interviul în ultimele ore ale turneului său prin Europa în cursul căruia a lansat un apel liderilor la unitate în faţa crizei economice, migratorii şi a ameninţării reprezentate de gruparea jihadistă Statul Islamic.