„Uniunea Europeană nu reduce influenţa britanică — ci o amplifică. O Europă puternică nu este o ameninţare pentru rolul Marii Britanii în lume, ea creşte rolul Marii Britanii în lume”, afirmă Barack Obama într-un articol publicat vineri de cotidianul britanic The Daily Telegraph.

Barack Obama, aflat în vizită la Londra pentru a se întâlni cu premierul britanic David Cameron şi cu Regina Elisabeta a II-a, a intervenit în forţă în dezbaterea privind un eventual Brexit.

El a dat asigurări că prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană a contribuit la apropierea blocului comunitar de SUA şi că rezultatul referendumului din 23 iunie îi va afecta şi pe americani.

„Statele Unite ale Americii înţeleg că vocea voastră puternică în Europa garantează faptul că Europa are o poziţie puternică în lume şi că păstrează o Uniune Europeană deschisă şi strâns legată de aliaţii săi de cealaltă parte a Atlanticului”, a mai spus Obama.

„Statele Unite ale Americii şi întreaga lume au prin urmare nevoie ca influenţa voastră enormă să continue, inclusiv în Europa”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

Barack Obama şi-a exprimat în numeroase rânduri susţinerea pentru o Marea Britanie puternică într-o Uniune Europeană puternică.