Rousseff, lidera stângii braziliene, este suspectată că a manipulat conturile publice pentru a fi realeasă în 2014 în funcţia de preşedinte al Braziliei. Potrivit opoziţiei, Dilma Rousseff ar fi determinat bănci de stat să suporte cheltuieli suplimentare neînscrise în buget în 2014 şi 2015. Ea ar fi cosmetizat conştient conturile publice pentru a disimula amploarea deficitelor şi a favoriza realegerea sa în 2014, făcându-se vinovată de un „delict de responsabilitate'', prevăzut în Constituţie.

Şefa statului brazilian a răspuns că toţi predecesorii ei au recurs la această practică şi denunţă o procedură 'fără bază legală', care maschează o 'tentativă de lovitură de stat' instituţională.

În cazul în care camera superioară a legislativului brazilian votează pentru destituirea temporară a Dilmei Rousseff, atunci aceasta va fi suspendată din funcţie pentru 180 de zile, ceea ce o va împiedica să participe, pe 5 august, la deschiderea Jocurilor Olimpice de Vară, ce vor avea loc în Brazilia.

Programul Senatului brazilian, elaborat de preşedintele acestuia Renan Calheiros, prevede un calendar în şase paşi care va culmina cu votul din 17 mai, potrivit unor documente consultate de publicaţia Folha de Sao Paulo.

Camera Deputaţilor (camera inferioară a parlamentului brazilian) a votat deja, duminică, cu peste două treimi pentru destituirea Dilmei Rousseff.

Potrivit estimărilor analiştilor politici, este de aşteptat ca Senatul să aprobe destituirea şefei statului brazilian cu cel puţin 48 de voturi, depăşindu-se astfel majoritatea simplă necesară de 41 de voturi.

Dacă Senatul se va pronunţa pentru suspendarea lui Rousseff, funcţia va fi asigurată temporar de vicepreşedintele Michel Temer, perioadă în care Curtea Supremă va investiga acuzaţiile împotriva sa. Pentru destituirea definitivă a Dilmei Rousseff, Senatul brazilian va avea nevoie de o majoritate de două treimi, votul fiind prevăzut pentru luna octombrie.

Popularitatea lui Rousseff, în prezent de numai 10%, a fost erodată de criză, în condiţiile în care economia braziliană, una dependentă masiv de resursele naturale, a fost afectată grav de prăbuşirea pieţelor de mărfuri şi de încetinirea creşterii economiei.