Potrivit preşedintelui afgan Ashraf Ghani un grup de oameni au fost ucişi şi răniţi în explozie. Palatul prezidenţial a condamnat atacul „în cei mai fermi termeni cu putinţă”. Un purtător de cuvânt al unui spital de urgenţă din oraş a declarat că instituţia a primit opt militari afgani care suferiseră răni uşoare.

Deflagraţia s-a produs, potrivit poliţiei din Kabul, într-un cartier unde se află mai multe complexe militare şi unele ambasade. Nicio grupare nu a revendicat această deflagraţie, care ar putea fi un atentat, dar talibanii recurg frecvent la atentate sinucigaşe împotriva poliţiei şi armatei afgane, precum şi împotriva trupelor străine.

Explozia a avut loc dimineaţa, când mulţi angajaţi se îndreptau spre locul de muncă. Martorii au spus că au simţit cum clădirile au început să vibreze în urma deflagraţiei. Geamurile de la unele case s-au spart, în timp ce sirene ale ambulanţelor şi poliţiei au răsunat în tot oraşul.