În timpul războiului, fiind suprasolicitaţi, oficialităţile au decis ca instituţia să fie mutată într-o clădire a armatei, în Washington, care măsura peste 8,000 de metri pătraţi. Ei au numit-o Fabrica de Amprente, scrie Historia.ro.

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, priorităţile FBI-ului s-au schimbat: nu mai investigau crime sau infracţiuni cotidiene, care se petreceau pe teritoriul american, ci se ocupau cu urmărirea şi depistarea spionilor, obţinerea de informaţii de peste graniţă, urmărirea şi investigarea celor imigranţilor, potenţiali sabotori. 

Existau fişe personale cu amprente ale membrilor armatei americane, agenţilor străini care lucrau pentru Statele Unite, cei care se ocupau cu fabricarea armamentului, rezumând: toţi cei care aveau mai mult sau mai puţin legătură cu guvernul american. Fişele conţineau atât amprentele indivizilor, dar şi o scurtă biografie şi o verificare minuţioasă a trecutului.

Majoritatea angajaţilor erau femei. Până în anii ’70, acestea au primit informaţii vitale şi secrete militare, reuşind să facă aşa numita maşină de război a spionajului să funcţioneze la capacitate maximă. Femeile lucrau 10 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, procesând până la 35,000 de amprente pe zi. Miile de angajate care lucrau pentru FBI la începutul anilor 1940 erau antrenate conform Sistemului Henry de identificare a amprentelor, o metodă folosită în Statele Unite, dar şi în alte ţări vorbitoare de limbă engleză, care catalogau manual amprentele, în funcţie de anumite criterii fiziologice.