Bărbatul, de naţionalitate poloneză, care le-a spus jandarmilor că este terorist, a fost trimis în faţa unui judecător de la tribunalul din Haarlem şi urmează să compară în instanţă la 21 iunie, potrivit unui comunicat.

„Atunci când forţele de ordine l-au întrebat dacă avea o bombă, el mai întâi a confirmat, iar apoi a dezminţit. Din această cauză a fost reţinut”, a indicat ministerul public.

Individul de 25 de ani se afla în posesia a două rucsace, dintre care unul pare să fi fost furat.

Niciun explozibil nu a fost detectat de echipa de deminare în rucsacurile abandonate pe bulevardul Schiphol. Brigada de deminare a fost desfăşurată la faţa locului după ce un câine a reperat eventuale semne de substanţe periculoase, a precizat parchetul.

Sute de persoane au fost evacuate timp de patru ore în noaptea de marţi spre miercuri de pe aeroportul din Schiphol, unul dintre cele mai importante din Europa şi care se află la 16 km de capitală.

Zeci de agenţi puternic înarmaţi au intervenit după ce au fost informaţi că există o „situaţie suspectă”, exact la trei săptămâni după atentatele de la Bruxelles care s-au soldat cu 32 de morţi pe aeroportul Zaventem şi la metrou.