Măsurile de protecţie au în vedere în principal staţiile metroului, începând de luni metroul fiind operaţional în proporţie de 75%, odată cu terminarea vacanţei şcolare fiind deschise noi staţii, astfel că s-au limitat restricţiile impuse după ce una din acţiunile teroriste a vizat staţia Maelbeek.

Dar un reprezentat al sindicatului personalului angajat în sectorul apărării a atras atenţia că măsurile antiteroriste extinse încep să devină nesustenabile pentru forţele de ordine belgiene, care nu dispun de mijloacele materiale şi umane de a se achita corespunzător de această sarcină, el susţinând că nu au nici măcar destule căşti şi veste antiglonţ.

De asemenea, în zona aeroportului Zaventem, principala ţintă a atentatelor şi redeschis recent traficului aerian, se produc blocaje rutiere, întrucât pe şoseaua care duce către aeroport se poate circula numai pe o singură bandă. Mulţi pasageri au ieşit din taxiurile care-i duceau la aeroport şi au ales să-şi continue drumul pe jos.