Una dintre ele este fiica cea mică a lui Putin; două sunt rude apropiate cu o femeie despre care presa rusă a scris că este prietena lui Putin – deşi preşedintele a negat vehement orice relaţie. Iar a patra este o studentă care a pozat pentru un calendar care celebra ziua de naştere a preşedintelui. Toate proprietăţile sunt situate în complexe de lux din sau în jurul Moscovei.

Date oficiale arată că Grigori Baevski, un bărbat în vârstă de 47 de ani care este asociat cu un vechi prieten al lui Putin, a vândut sau a transferat proprietăţi pentru trei dintre aceste femei. Într-un alt caz, fiica cea mică a lui Putin, Katerina Tihonova, a folosit adresa unui apartament deţinut de Baevski ca fiind a ei atunci când a înregistrat o nouă companie.

Anul trecut, Reuters a arătat că Tihonova, care deţine o funcţie de rang înalt la Universitatea de Stat din Moscova, este consiliată de unii dintre vechii prieteni ai lui Putin. Ea este căsătorită cu Kiril Şamalov, fiul miliardarului Nikolai Şamalov, un asociat al lui Putin.

Baevski a lucrat că asociat al unui alt vechi prieten al lui Putin, partenerul său de judo Arkadi Rotenberg.

Date publice arată că societăţile la care Baevski deţine participaţiuni au beneficiat de contracte de construcţii din partea statului de cel puţin 6 miliarde de ruble (89 milioane dolari) în ultimii doi ani.

Până acum, Baevski nu a atras atenţia în mod deosebit. Legătura să cu Putin a fost descoperită de ziaristul de investigaţii Roman Anin care a efectuat o anchetă pentru Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

Baevski a fost administrator la o companie de stat din Sankt Petersburg. În 2006, a înfiinţat o cooperativă de case de vacanţe (dacea) în apropierea oraşului cu Arkadi Rotenberg şi fratele său Boris.

Baevski a început să facă afaceri cu fraţii Rotenberg în 2011, lucrând până în 2014 ca director la o companie de investiţii a lui Arkadi Rotenberg.
Arkadi Rotenberg a fost unul dintre primii oameni de afaceri ruşi vizaţi de sancţiunile occidentale (îngheţarea averilor şi interdicţia de a călători în Vest) după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia. Potrivit Trezoreriei americane, el şi fratele său au o avere de miliarde de dolari în urma proiectelor pe care le-au primit de la administraţia Putin. Cei doi au negat orice ajutor primit de la preşedinte pentru dezvoltarea afacerilor lor.

Ziariştii Reuters au chestionat oficiali ruşi care este adresa lui Baevski şi ce afaceri deţine, dar nu au primit niciun răspuns.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat: „Nu ştim nimic despre acesta. De asemenea, preşedintele nu l-a cunoscut niciodată”.
Într-o conferinţă de presă, Peskov le-a spus ziariştilor că administraţia prezidenţială primeşte foarte multe întrebări de la presa internaţională legate de relaţiile lui Putin cu prieteni din copilărie şi dacă au primit contracte de stat. Acesta a precizat că nu comentează la astfel de întrebări deoarece consideră că fac parte dintr-o campanie motivată politic de discreditare a lui Putin.

Un purtător de cuvânt al lui Rotenberg a afirmat că omul de afaceri nu are nicio informaţie legată de afacerile cu proprietăţi ale lui Baevski. Întrebat dacă Baevski a acţionat pentru Rotenberg acest purtător de cuvânt a răspuns: „Evident că nu. Astfel de declaraţii sunt absurde.”

Întrebări stupide?

Rolul jucat de Baevski a apărut atunci când OCCRP – care este finanţată de Open Society Institute, USAID, şi de guvernul elveţian, printre alţii – a descoperit cum Katerina Tihonova a declarat ca fiind locuinţa sa un apartament deţinut de omul de afaceri. Tihonova este fiica în vârstă de 29 de ani a lui Putin. În noiembrie 2012, a folosit adresa acestui apartament atunci când s-a înregistrat drept co-fondator şi deţinător al unei companii private denumită Interdisciplinary Initiatives Foundation in Natural Sciences and Humanities.

Nu se ştie dacă Tihonova locuieşte în acest apartament sau dacă plăteşte o chirie pentru asta. Apartamentul se află la circa 6,5 km de reşedinţa oficială a lui Putin.

Tihonova nu a răspuns la întrebările legate de acest subiect.

Pe lângă acest caz, date publice arată că în 2013 Baevski a transferat dreptul de proprietate asupra unei case şi a unui teren din pădurea de pini de la Uspenskoe, în regiunea Moscova, către Anna Zaţepilina. Este una dintre cele mai scumpe zone din Rusia.

Zaţepilina este bunica în vârstă de 81 de ani a Alinei Kabaeva, o fostă gimnastă olimpică şi un susţinător declarat al lui Putin. În 2008, ziarul rusesc Moskovski Korrespondent a afirmat că Alina Kabaeva este prietena lui Putin. Putin a negat informaţia iar ziarul a fost închis la scurt timp după publicarea articolului.

Zaţepilina nu a putut fi contactată pentru a comenta informaţia. Vilele din Uspenskoe sunt înconjurate de un gard de protecţie şi păzite de agenţi care nu au permis accesul reporterilor Reuters şi au refuzat să îi ajute în contactarea rezidenţilor.

Într-o tranzacţie din 2009, date publice arată că Baevski a transferat un apartament de pe strada Veresaeva Street din suburbiile Moscovei către Leisan Kabaeva. Aceasta este sora Alinei, fosta gimnastă.

Întrebată cum a ajuns aceasta să deţină o proprietate a lui Baevski, o purtătoare de cuvânt a companiei condusă de Leisan Kabaeva a refuzat orice comentariu.

Anul trecut, Baevski a transferat un alt apartament dintr-o zonă scumpă a Moscovei către Alisa Harceva, o fostă studentă în relaţii internaţionale. Preţul de vânzare nu a fost dezvăluit.

În 2010, un grup de studenţi de la Universitatea de Stat din Moscova a creat un calendar dedicat zilei de naştere a lui Putin. În calendar apar poze cu studenţii; Harceva a fost selectată pentru luna aprilie. Doi ani mai târziu, Harceva a postat imagini cu ea alături de o pisică şi o fotografie a preşedintelui pe blocul său personal, intitulat „Pussy for Putin”.

Întrebată cum a ajuns să cumpere un apartament de la Baevski, Harceva a răspuns că tranzacţia a fost una normală şi a fost efectuată prin intermediul unei agenţii imobiliare. Ea spune că nu îl cunoaşte pe omul de afaceri. „Am cumpărat acest apartament cu ipotecă. Şi plătim ipoteza şi în ziua de azi”.

Întrebată dacă vreo legătură cu Putin a ajutat-o să obţină apartamentul de la Baevski, aceasta a replicat: „Nimeni nu m-a întrebat vreodată astfel de întrebări stupide”.