Gestul simbolic al influentului lider şiit a avut loc în contextul în care mii de simpatizanţi ai săi s-au adunat în ultimele zece zile în faţa Zonei Verzi unde sunt îşi au sediul cele mai înalte instituţii ale statului şi numeroase ambasade.

Ei doresc să facă presiuni asupra guvernului condus de Haider Al-Abadi care a anunţat anul trecut o serie de reforme anticorupţie, rămase însă literă moartă.

În ultimul său discurs, Muqtada al-Sadr l-a îndemnat vineri pe Haider Al-Abadi să introducă reforme convingătoare pentru formarea unui guvern de tehnocraţi şi l-a avertizat că simpatizanţii săi vor intensifica mişcarea de protest.

„Voi intra în Zona Verde singur şi voi începe un (protest de tip) sit-in", a afirmat duminică după-amiază clericul în vârstă de 42 de ani, figură de marcă a revoltei împotriva ocupaţiei americane din Irak cu începere din 2003.

Înconjurat de membrii echipei sale de securitate, Muqtada al-Sadr le-a cerut susţinătorilor săi, într-o scurtă declaraţie acordată presei, să rămână la porţile acestei zone ultrasecurizate, să îşi menţină solicitările şi să păstreze caracterul paşnic al mişcării.

Muqtada al-Sadr încearcă să dea un suflu nou mişcării în favoarea reformelor, cu riscul de a se întoarce împotriva lui, deoarece numeroşi responsabili din cadrul formaţiunii sale sunt acuzaţi de corupţie. El i-a dat premierului Haider Al-Abadi un ultimatum de 45 de zile care expiră marţi pentru a propune un plan de reforme.