Autorităţile belgiene au decis să ridice la maxim nivelul de alertă antiteroristă pe tot teritoriul belgian.

„Întreaga noastră reţea este în prezent închisă”', a anunţat compania de transport public bruxelleză STIB.

Aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem este închis până miercuri dimineaţă, la ora 6:00 (5:00 GMT), a precizat Brussels Airport, în timp ce principalele gări feroviare din capitala belgiană sunt închise până la noi dispoziţii.

Zborurile dinspre şi către Bruxelles au fost suspendate. „Multe avioane au fost redirecţionate spre aeroportul Charleroi” (sudul Belgiei), a indicat un purtător de cuvânt al companiei ce administrează aeroporturile din Paris.

„Rămâneţi unde vă aflaţi!”, a menţionat Centrul de criză belgian, pe contul său de Twitter.

Atentatele au avut repercusiuni asupra altor părţi ale Europei. Mai multe mari oraşe au decis să-şi sporească măsurile de securitate. La Paris poliţia a consolidat securitatea în aeroporturi, gări şi pe reţeaua de transport public.

Serviciile olandeze de combatere a terorismului au anunţat înăsprirea măsurilor de securitate în aeroporturi, precum şi a controalelor la graniţa cu Belgia.

Aeroportul londonez Gatwick, precum şi cele de la Frankfurt şi Moscova şi-a suplimentat măsurile de securitate antiteroristă.