Cele două tinere s-au prezentat vineri în faţa unui judecător şi au fost puse sub acuzare pentru asociere criminală în legătură cu o organizaţie teroristă.

Cea mai mică dintre ele a fost plasată în detenţie provizorie, iar cea de 17 ani sub control judiciar.

Patru adolescente, care schimbau între ele mesaje prin reţeaua de socializare Facebook, în care afirmau că vor să comită un atentat, au fost reţinute miercuri de anchetatorii Direcţiei Generale privind Securitatea Internă (DSGI). Două dintre ele au fost eliberate.

Anchetatorii au supectat că tinerele pregăteau un atentat care viza o sală de concert din Paris. Ele afirmau că vor să comită atentate "asemănătoare cu cele din data de 13 noiembrie", potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Potrivit Parchetului din Paris, la momentul în care au fost reţinute adolescentele nu au fost găsite arme sau substanţe explozive, fiind vorba despre "un proiect" de atac. Două dintre fete, care erau surori, nu s-au întâlnit niciodată cu celelalte, care, de asemenea, nu se cunoşteau. Toate cele patru adolescente locuiesc "în oraşe diferite".