Coreea de Nord a anunţat că a lansat un satelit pe orbită duminică, în timp ce SUA şi aliaţii lor susţin că lansarea este o acoperire pentru dezvoltarea tehnologiei rachetelor balistice care ar putea fi utilizată pentru a transporta un focos nuclear peste Oceanul Pacific.

Într-o discuţie telefonică ce a avut loc marţi, Park şi Obama au convenit că sunt necesare şi sancţiuni în afara cadrului ONU pentru a pedepsi Coreea de Nord, a precizat preşedinţia sud-coreeană.

„Cei doi lideri au căzut de acord ca cele două ţări să coopereze strâns pentru adoptarea unor rezoluţii ce prevăd sancţiuni puternice şi eficiente ca un răspuns unit al comunităţii internaţionale la testul nuclear al Coreii de Nord şi la lansarea de rachetă care a folosit tehnologia rachetelor balistice”, a anunţat Casa Albastră.

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică în termeni fermi lansarea de rachetă din Coreea de Nord, în timp ce Washingtonul s-a angajat să se asigure că organismul format din reprezentanţii a 15 state va impune consecinţe serioase asupra Phenianului cât de curând posibil.

În această săptămână, şeful armatei SUA va discuta despre lansarea satelitului nord-coreean cu omologii săi din Japonia şi Coreea de Sud, în cadrul eforturilor de a întări legăturile militare între cele trei ţări, au anunţat luni oficiali americani din domeniul apărării.

SUA şi Coreea au anunţat după testul cu rachetă nord-coreean că au început discuţiile oficiale despre posibilitatea de a desfăşura un sistem avansat de apărare antirachetă în regiune, iniţiativă la care China a obiectat argumentând că ar afecta situaţia strategică, notează Reuters.