Accidentul s-a produs luni pe autostrada interstatală I-95, în dreptul oraşului Madison, din districtul New Haven, în sudul statutul american Connecticut.

Autocarul, la bordul căruia se aflau 70 de pasageri, plecase din New York şi se îndrepta spre Uncasville, la cazinoul Mohegan Sun, a declarat un purtător de cuvânt al cazinoului.

Potrivit unui medic de la spitalul Yale-New Haven, Andy Ulrich, şase pacienţi din cei opt transportaţi se află în stare gravă. Una dintre persoane a suferit fracturi, iar celelalte au răni mai puţin grave.

Alte 16 persoane au fost transportate la Centrul Medical Shoreline.

Accidentul a avut loc la 13 ani după ce un alt autocar al companiei Dahlia care se îndrepta spre Atlantic City s-a răsturnat pe o autostradă din New Jersey. În accidentul din 2003 au murit trei persoane şi alte zeci au fost rănite.

Impactul s-a produs pe fondul viscolului puternic, care potrivit meteorologilor, ar putea forma straturi de zăpadă de peste 30 de centimetri în anumite părţi ale statului Connecticut.