Suedia a decis anul trecut sa disloce trupe pe Gotland, de teama unui atac al Rusiei. Este cel mai nou capitol din lunga istorie militara a insulei, iar un soldat reîntors este incantat sa fie din nou aici, se arata într-un reportaj BBC.

"Este aproape ca un vis devenit realitate", spune locotenent-colonelul Stefan Pettersson. După un deceniu de viaţa civila, Pettersson poarta din nou uniforma şi se pregăteşte sa preia comanda apărării insulei suedeze.

În timp ce priveşte locul acoperit de zăpada unde el şi colegii săi obişnuiau sa se antreneze, lui Pettersson încă nu ii vine sa creadă. "Întotdeauna am visat sa fiu din nou soldat şi sa mă întorc aici, pe Gotland, sa înfiinţez o noua unitate, este perfect", mărturiseşte el.

Noua forţa militara, care va prinde contur pana la finalul anului următor, va avea 300 de soldaţi. Va dura ceva pana când infrastructura va fi gata, chiar şi pentru aceasta unitate restrânsa. După ce i-a întors spatele insulei în urma cu 20 de ani, armata suedeza o ia acum de la zero.

Fostele cazărmi au fost de mult timp transformate în birouri guvernamentale locale. Într-un depozit din pădure au mai rămas 14 tancuri germane Leopard, care îşi aşteaptă trupele sa li se alăture.

Soldaţii dislocaţi acum nici nu se compara cu forţa de 15.000 - 20.000 de militari care a staţionat pe insula în timpul Războiului Rece, însa oficialii suedezi susţin ca pot trimite rapid întăriri daca este nevoie.

Atmosferă încordată

"Suntem în mijlocul NATO pe de o parte şi al Rusiei pe de alta parte. Gotland este chiar în mijlocul acestei situaţii", punctează Stefan Pettersson. Deşi "situaţia" nu înseamnă momentan o întoarcere la realităţile Războiului Rece, totuşi se observa o atmosfera din ce în ce mai încordata în zona baltica.

Autorităţile din Suedia spun ca avioanele de război ruseşti le violează frecvent spaţiul aerian. În 2014, întreaga tara a fost panicata timp de o săptămâna, pentru ca un submarin rusesc ar fi umblat pe ascuns prin apele de mica adâncime ale arhipelagului Stockholm.

Avioane militare ruse, interceptate lângă spaţiul aerian al Suediei

Suedia în alerta: Un submarin rusesc la 50 de kilometri de Stockholm?

Rusia răspunde temerilor Suediei privind submarinul de lângă Stockholm

"Putem observa ca sunt tot mai multe exerciţii, tot mai multe activităţi militare în Marea Baltica. De asemenea, vedem şi o activitate mai mare, avioane care zboară aproape de aeronavele noastre", a declarat ministrul suedez al Apărării, Peter Hultqvist.

Este una sa vezi ce fac ruşii, dar ce înseamnă toate acestea? Nimeni din Suedia nu crede ca Rusia ar lansa un atac neprovocat împotriva unei ţări din afara fostei Uniuni Sovietice, însa Moscova are un comportament din ce în ce mai imprevizibil.

"Am înţeles, înainte sa se întâmple, anexarea Crimeii? Am înţeles ca au fost foarte aproape de a provoca ceva (un război - n.red.) în estul Ucrainei? Este una dintre marile provocări ale momentului: ce pun la cale şi de ce o fac?", a arătat şi Michael Byden, comandantul suprem al forţelor armate suedeze.

Unii analişti cred ca atitudinea Rusiei are mai degrabă legătura cu consolidarea sprijinului populaţiei pentru Vladimir Putin decât cu examinarea apărării suedeze.

Despre orice ar fi vorba, agresiunea Rusiei a determinat guvernul suedez sa majoreze cheltuielile pentru apărare şi sa se concentreze pe securitatea regionala. A stârnit şi o dezbatere aprinsa despre posibilitatea ca Suedia sa se alăture NATO.

Intra sau nu Suedia în NATO? - ce spune premierul suedez

Sondajele de opinie de anul trecut au arătat, pentru prima data, ca puţin peste jumătate dintre suedezi sunt în favoarea aderării la NATO. În 2012, mai puţin de unul din cinci suedezi susţinea alăturarea la Alianţa Nord-Atlantica.

Agresiunea Rusiei explica doar parţial aceasta creştere, susţine Jacob Westberg, profesor de strategie la Universitatea de Apărare din Stockholm.

"Primul factor este o conştientizare mai mare a situaţiei triste în care se afla forţele armate suedeze când vine vorba de apărarea teritoriului Suediei", a punctat el.

În decembrie 2012, fostul sef al forţelor armate a provocat consternare după ce a recunoscut ca armata suedeza ar putea sa apere tara timp de doar o săptămâna în fata unui atac. "A rezultat o dezbatere dramatica. E adevărat? Ar putea fi rău? Şi a fost", a arătat Westberg.

Şefii din armata încă sunt ruşinaţi de un incident din 2013, când şase avioane ruseşti au lansat un atac simulat asupra Stockholmului, iar forţele aeriene suedeze nu au putut face nimic.

În plus, NATO a anunţat joi ca Rusia a simulat atacuri nucleare împotriva unor ţări membre ale Alianţei, dar şi împotriva unor parteneri precum Suedia, în martie 2013.

Anunţul făcut de NATO. Rusia a simulat atacuri nucleare împotriva unor state UE

Suedia deja cooperează cu statele membre NATO. Însa o tara care nu a mai luptat intr-un război din 1814 şi se mândreşte cu tradiţia sa de a fi neutra ezita sa facă următorul pas logic.

"Lăsăm securitatea propriei noastre ţări sa depindă de capacitatea altor state de a descuraja Rusia de la agresiuni", a spus Westberg.

În timpul incidentului cu cele şase avioane ruseşti, a fost nevoie ca doua aeronave daneze, care operau în cadrul unei misiuni NATO, sa vina în apărare dintr-o baza din Lituania.

Până când Suedia nu se va integra pe deplin intr-un efort colectiv de apărare a regiunii baltice, nu va fi văzuta ca un partener de încredere, a conchis Westberg.