O suspendare mai generalizată şi măsuri care ar afecta realizările pieţei interne ar putea avea în mod potenţial un impact perturbator asupra creşterii economice', atrage atenţia executivul comunitar în previziunile sale economice de iarnă.

Acesta scoate în evidenţă riscurile economice legate de sosirea masivă de refugiaţi pe teritoriul Uniunii Europene, notând că „percepţia opiniei publice în faţa numărului în creştere de refugiaţi ar putea avea un impact negativ asupra încrederii în economie, încetinind astfel consumul familiilor”.

În consecinţă, Comisia face apel la depăşirea la nivelul UE a provocărilor politice majore, cum ar fi gestionarea fluxurilor de migraţie.

În prezent, şase din cele 26 de ţări din spaţiul Schengen au introdus controale temporare la frontiere, Austria, Germania, Danemarca, Suedia şi Norvegia pentru a ţine sub control afluxul de migranţi, iar Franţa ca răspuns la ameninţarea teroristă.

Uniunea Europeană se pregăteşte pentru o prelungire excepţională de până la 2 ani a termenului de aplicare a acestei măsuri, în condiţiile în care cel prevăzut de legislaţia actuală, de şase luni, se apropie de expirare în unele state.