"Voi face campanie pentru ieşirea" din Uniunea Europeană, a anunţat Boris Johnson într-o declaraţie în faţa domiciliului său din Londra.

"Nu trebuie confundate frumuseţile Europei, vacanţele în Europa, mâncarea fantastică şi prieteniile cu un proiect politic (...) care riscă acum să scape de sub controlul democratic", a spus el.

Implicarea sa în campanie pentru ieşirea din UE reprezintă o lovitură pentru Cameron, care îşi joacă locul în istorie şi pe cel al ţării sale în lume, pledând pentru rămânerea în UE.

Premierul britanic a reuşit până acum să evite dezertarea principalelor personalităţi ale Partidului Conservator, cum ar fi Theresa May. El a încercat să îl atragă duminică pe Johnson de partea sa. "Aş vrea să îi spun lui Boris ceea ce spun tuturor, şi anume că vom fi mai în siguranţă, mai puternici şi mai prosperi în Uniunea Europeană", declarase anterior duminică, la BBC, David Cameron.

"Perspectiva de a colabora cu (liderul partidului eurofob UKIP) Nigel Farage şi cu (fostul deputat) George Galloway şi de a face un salt în necunoscut nu este calea cea bună pentru ţara noastră", a adăugat el, făcând referire la aceste figuri-cheie ale campaniei pro-Brexit.

Însă Boris Johnson a anunţat că va încerca să se îndepărteze de aceste personalităţi şi că nu va participa la dezbateri televizate împotriva partidului său până la referendumul prevăzut pentru 23 iunie.

În tabăra conservatoare care susţine ieşirea din UE, primarul Londrei este urmat de cinci miniştri — printre care şi deţinătorul portofoliului justiţiei, Michael Gove, prieten personal al lui Cameron—, un secretar de stat şi candidatul conservator la primărie, Zac Goldsmith.

"Boris vrea să dea lovitura de graţie", a scris luni Daily Mail pe prima pagină, vorbind despre dezacordurile din tabăra conservatoare.

David Cameron are acum la dispoziţie patru luni pentru a-şi convinge compatrioţii de soliditatea acordului pe care tocmai l-a negociat la Bruxelles pentru întărirea 'statutului special' al Marii Britanii în UE.

Conform primului sondaj realizat după acord pentru 'Mail on Sunday', 48% dintre britanicii intervievaţi nu ar dori ieşirea din UE, 33% sunt pro-Brexit, iar 19% s-au declarat încă indecişi.

Un Brexit ar provoca de asemenea organizarea unui nou referendum privind independenţa Scoţiei, a reamintit duminică premierul scoţian Nicola Sturgeon. 'Dacă ieşim din Uniunea Europeană, acest lucru ar declanşa o cerere pentru un al doilea referendum privind independenţa', a indicat ea la BBC. La primul referendum, organizat în septembrie 2014, 55% dintre voturi au fost împotriva independenţei.

Conştient de mize, David Cameron şi-a pus la bătaie duminică toate forţele, profitând de emisiunea de la BBC, extrem de vizionată, pentru a-i ataca frontal pe cei care susţin un Brexit şi care argumentează că Marea Britanie ar fi mai suverană în afara blocului comunitar.

Părăsind UE, Marea Britanie nu ar avea decât 'iluzia suveranităţii', a spus el, anunţând depunerea, în viitorul apropiat, a unui proiect de lege care urmăreşte protejarea suveranităţii parlamentului britanic.

David Cameron a atras atenţia asupra 'anilor de incertitudine' care ar urma unui Brexit, 'iar la sfârşitul acestui proces, nu ar exista nicio garanţie că firmele noastre vor avea un acces deplin la piaţa' europeană.