Informaţiile pe care aceste nave le strâng la faţa locului sunt trimise apoi autorităţilor din Turcia şi Grecia. În principal paza de coastă turcă va fi astfel în măsură să combată mai bine bandele criminale de călăuze. Acestea sunt considerate responsabile pentru venirea a sute de mii de refugiaţi spre Europa, pentru că organizează zilnic plecarea a nenumărate bărci cu azilanţi spre Grecia.

Peste 200 de soldaţi germani fac parte din misiune

Planificarea misiunii se va încheia până miercuri şi este neclar deocamdată dacă navele NATO au început deja supravegherea principalelor rute preferate de traficanţii de persoane. NATO a comunicat că ambarcaţiunile sale sunt pe moment active doar în apele internaţionale. Nava conducătoare provine din Germania. 210 soldaţi germani se află la bordul navei "Bonn", conform informaţiilor date publicităţii de Bundeswehr.

Misiunea Alianţei suferă însă de pe urma noilor tensiuni dintre Grecia şi Turcia, ambele membre NATO. Atena reproşează Ankarei că a încălcat în repetate rânduri spaţiul aerian grec. Potrivit agenţiei elene de ştiri ANA, şase avioane de luptă turceşti şi unul de transport au intrat lunea trecută de peste 20 de ori nepermis în spaţiul aerian al Greciei. Două dintre avioanele turceşti erau înarmate iar în întâmpinarea lor au fost trimise avioane ale armatei greceşti.

Dispută de durată între Atena şi Ankara

Cele două ţări îşi dispută de mai mulţi ani drepturile teritoriale şi spaţiul aerian din jurul insulelor greceşti din Marea Egee. Cearta privind o insulă nelocuită din Egee a degenerat aproape într-un război între cele două părţi în 1996. În 2006, două avioane de luptă F-16 din cele două ţări s-au ciocnit în aer, accident soldat cu moartea pilotului grec.

După decizia NATO de demarare a misiunii de supraveghere din Marea Egee, în Grecia s-au făcut auzite temeri privind intenţia Turciei de a se folosi de criza refugiaţilor pentru a-şi consolida prezenţa militară în apele din regiunea amintită.