Această serie de fotografii surprind două decapitări separate a doi bărbaţi purtând haine civile. Unul este prezentat drept „un spion al serviciilor militare de informaţii”, iar celălalt drept „un spion al armatei”.

Centrul american specializat în monitorizarea site-urilor jihadiste a confirmat autenticitatea fotografiilor.

Militarii şi poliţia sunt frecvent ţinta unor atacuri jihadiste, mai ales în nordul Peninsulei Sinai, un bastion al filialei egiptene a SI, după ce armata l-a destituit pe islamistul Mohamed Morsi din funcţia de preşedinte, în 2013.

Jihadişti afiliaţi SI au difuzat mai multe înregistrări video de la execuţii prin împuşcare sau prin decapitare a unor „spioni”, acuzaţi de colaborare cu forţele armate egiptene sau israeliene.

Potrivit autorităţilor, sute de poliţişti şi militari au fost ucişi, începând din 2013 şi până în prezent, în atacuri jihadiste, comise în principal în Sinaiul de Nord.

Filiala egipteană a SI a revendicat doborârea unui avion rus la bordul căruia se aflau turişti, pe 13 octombrie, în Sinai, şi uciderea a 224 de persoane.