Olmert, în vârstă de 70 de ani, prim-ministru între 2006 şi 2009, s-a prezentat la închisoarea Maasiyahu, aflată la sud-est de Tel Aviv, cu puţin timp înaintea orei locale 10:00 (08.00 GMT), pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Într-un mesaj video înregistrat înainte de încarcerare, Olmert spune că merge la închisoare cu inima grea, vorbind despre o experienţă dureroasă şi stranie.

„Când eram prim-ministru, mi s-a dat cea mai înaltă responsabilitate de a apăra securitatea cetăţenilor Israelului, iar astăzi eu sunt cel care urmează să fie închis în spatele gratiilor”, afirmă Olmert în mesaj.

El recunoaşte că a comis greşeli, dar susţine că acestea nu au fost infracţiuni, negând că ar fi luat mită. „Viaţa mă pune astăzi în faţa unui test care nu este uşor. Mă îndrept spre el cu mare tristeţe”, adăugă el.

Dată fiind calitatea sa de cunoscător de secrete de stat, autorităţile i-au pregătit lui Olmert condiţii de securitate speciale. Fostul premier va fi încarcerat în blocul 10 de la Maasiyahu, denumit de presă „aripa VIP” a închisorii.

În acelaşi penitenciar este închis şi fostul preşedinte Moshe Katsav, care ispăşeşte o pedeapsă de 7 ani pentru viol şi hărţuire sexuală.

Ehud Olmert va petrece 18 luni în spatele gratiilor pentru mită primită în cadrul unui proiect imobiliar faraonic, denumit Holyland, din Ierusalim, pe când era primar al oraşului, între 1993 şi 2003. În afacere au mai fost implicaţi şi alţi oficiali de rang înalt.

Acestei pedepse i s-a adăugat săptămâna trecută încă o lună de detenţie, pentru obstrucţionarea justiţiei, pentru că Olmert a încercat să cumpere tăcerea fostei sale secretare Shula Zacken pentru a nu depune mărturie împotriva lui.

În mai 2005, Ehud Olmert a fost condamnat la 8 luni de detenţie cu executare pentru că a primit zeci de mii de dolari de la omul de afaceri american Morris Talansky pe când era ministru al comerţului şi industriilor (începând din 2003). Dosarul urmează să fie judecat în apel de Curtea Supremă, care nu a anunţat data deciziei sale.